Conecteaza-te cu noi

CE MAI FAC

E atat de trist…

Publicat

pe

Dupa cum stiti, nu mai uit la televizor decat extrem de rar, totusi am urmarit trista incidentul din tabara de olimpici de la Busteni.

Sunt mama, in primul rand si pot doar sa imi imaginez ce este in sufletul parintilor fetitei decedate. Gandul meu se indreapta catre ei si pot doar sa sper ca fetita se afla acum printre ingeri.

In acelasi timp sunt si organizator de tabere si stiu ce responsabilitate apasa pe umerii mei, atunci cand plec la drum cu copiii. In acele zile sunt mama tuturor si trebuie sa am grija de toti si de fiecare in parte. Gandul meu se indreapta si spre acel om, organizator al taberei, care acum duce o povara greu de suportat.

Nu imi plac speculatiile presei. Nu imi place tevatura care s-a facut in acest caz. Nu imi plac exagerarile. Nu imi place deloc ce s-a intamplat!

Am stat si am analizat fiecare informatie pe care am cules-o. Am despicat firul intr-o mie de parti. Am hotarat sa nu aduc in discutie acest eveniment, apoi am revenit asupra deciziei mele. Imi trec prin minte crampeie din ceea ce s-a intamplat si consider ca pot scrie anumite lucruri din care toti sa avem de invatat.

Un lucru se intampla atunci cand mai multi factori se aduna la un loc. Nu se intampla nimic asa la voia intamplarii. Analizand cele intamplate:

– in tabara s-a consumat alcool

– un copil de 13 ani s-a indragostit si a fost nefericit in dragoste

– un copil de 13 ani s-a imbatat

– nu au existat suficienti supraveghetori

– un copil a cazut pe geam

– un copil a fost incuiat in camera

Un copil extraordinar A MURIT!

Nu stiu daca pot scrie mai departe…. imi tremura mainile si acum cand scriu… Totusi analizez…

Copiii au fost cazati intr-o locatie din jurul careia nu se puteau cumpara bauturi alcoolice. Copiii au adus bauturile de acasa!!! Nu se stie care dintre ei a facut-o. Un copil nu are nevoie de prea mult alcool ca sa se imbete…

Nu am nici un drept sa judec sau sa acuz, dar ma intreb:

De ce la varsta preadolescentei sau adolescentei copilului,  un parinte nu controleaza bagajul copilului sau? 

De ce organizatorul nu are o regula clara asupra consumului de alcool in cadrul taberei? Sau poate are, dar nu a fost bine aplicata?

La varsta adolescentei dragostea este un lucru minunat cu bune si cu rele.

Cat de tragica trebuie sa fi fost situatia ca cei implicati sa “se imbete” de nefericire?

Ce se ascunde in spatele acestei nefericiri?

Ce apasa pe umerii unui copil atat de emotiv?

O tabara este facuta pentru relaxare, pentru a avea experiente noi, experiente pozitive. Atat adultii cat si copiii ar trebui sa se simta bine.

Cum au ajuns sa se incuie in camere?

Unde erau ceilalti colegi?

Ce faceau noaptea?

Unde sunt regulile?

Sunt intrebari la care nu pot si nu vreau sa raspund, dar sunt intrebari pe care mi le pun, ca mama, dar si ca organizator de tabere.

Mi-au trecut prin mana sute de copii in taberele pe care le organizez. Stiu ce inseamna pentru ei libertatea si cat de important este sa fie in tabara, liberi de constrageri, dar asta nu ne impiedica pe noi organizatorii si pe ei, sa respectam cateva reguli clare si simple.

Stiu ca sunt copii teribilisti care inainte de a pleca de acasa strang bani pentru ca sa cumpere bautura… sa aiba in tabara. Stiu si, ca organizator, actionez ca atare. Parintii sunt pusi in garda, stiu si ei ce au de facut.

Niciodata nu plec cu mai mult de 8 copii la un adult supraveghetor. Este important sa-i poti avea pe fiecare sub ochi, chiar si de la distanta. Nu trebuie sa te bagi “in sufletul lor” si sa-i sufoci, trebuie doar sa ai un ochi patrunzator si prezent.

Regulile au rolul lor si trebuie respectate.

Siguranta este importanta.

Am avut pe mana copii neastamparati. Au invata sa respecte regulile pentru ca toti sa ne simtim bine.

“Eu vara nu dorm”… E important sa stii unde sunt si ce fac tinerii pe timpul noptii. Exista metode prin care sa le dai libertate, sa-i lasi “sa chefuiasa”, sa fie impreuna… dar si aici exista reguli si adulti in garda.

Daca parintii ar fi fost mai vigilenti… Daca supraveghetorii ar fi fost mai activi…. daca regulile ar fi fost respectate…. daca fiecare copil ar avea incredere in fortele proprii si nu ar claca la primul “insucces”…daca nu ar fi fost si un gram de ghinion…. daca, daca, daca…. poate situatia ar fi fost alta!

Copiii sunt minunati, sunt extraordinari si e normal ca vor sa creasca. Noi parintii si adultii cu care interactioneaza suntem acolo sa-i ajutam sa creasca frumos. Trebuie sa avem ochii deschisi si mintea limpede , sa-i iubim si sa-i certam, sa le dam libertate si sa-i tinem sub control.

Suntem aici pentru ei si pentru noi!

Click pentru a comenta

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

CE MAI FAC

In stil american… Pecan Pie!

Publicat

pe

De

Episodul 1 – dintr-un periplu culinar hupovian! 🙂

Dupa destul de multe luni de pandemie ( suntem in 2020… asta pentru posteritate!), Darius, sotul meu, a venit cu o idee faina de tot, care m-a prins imediat. In fiecare luna cautam cate o sarbatoare de pe mapamond si o sarbatorim culinar, dupa traditia zonei de unde provine. 🙂

Luna aceasta este America… Thanksgiving day – 26 noiembrie!

Curcanul tinut la marinat 24 de ore si umplut cu o umplutra de legume, piept afumat si paine, caserola de “mac & cheese” si caserola de cartofi dulci  au fost insotiti de… evident… PLACINTA CU NUCI PECAN!

Abordand stilul propriu am facut  versiunea mea de Pecan Pie, reteta pe care v-o impartasesc mai jos!

Ingrediente:

aluat: 250 grame faina, 125 grame unt, un galbenus, 40-50 ml apa, un varf de cutit cu sare si 10 grame de zahar
umplutura: 4 oua, 250 grame zahar brun, 125 grame zahar alb, 2 plicuri de zahar vanilat, 120 grame unt topit, 400 grame nuci pecan

Pentru aluat: se taie untul rece in cuburi, se amesteca cu faina pana se obtine consistenta unui nisip. Se adauga galbenusul, sarea, zaharul si 40 ml de apa. Se amesteca pana se obtine un aluat omogen, fin, de consistenta plastelinei. Desi se spune ca aluatul trebuie tinut la frigider 30 de minute, eu am sarit aceasta faza.
Am intins o foaie rotunda pe care am pus-o in tava mea de placinta ( 26 cm diametru).

Pentru umplutura: am batut cu un tel (nu se bate cu mixerul!) ouale intregi cu tot zaharul si zaharul vanilat, am adaugat untul topit si nucile.

Am pus umplutura in tava peste aluat si am bagat la cuptor cam 45 de minute la 180 de grade. Rezultatul este spectaculos, extrem de dulce si aromat. Feliile pe care reusim sa le mancam sunt mici de tot, placinta fiind foarte consistenta. Dintr-o placinta de 26 de cm diametru, eu zic ca se pot face 20 de portii. 😉

 

Pofta mare! Happy Thankgiving, everyone!

In episodul urmator… Craciunul la noi in familie

 

Citeste in continuare

CE MAI FAC

Placinta de toamna

Publicat

pe

De

De mult timp nu am mai apucat sa scriu de-ale bucatariei… Azi, insa, va ofer o reteta super faina de tarta.

placinta0

Aluat

250 grame de faina
110 grame unt rece
1 galbenus
40 ml apa

Se amesteca faina cu untul pana se obtine o consistenta ca nisipul. Se adauga galbenusul, un vf de cutit de sare, o ligurita de zahar si apa.
Se obtine un aluat din care se fac doua foi. Una o pui in tava de tarta, cu cealalta faci model deasupra umpluturii. Eu pentru decor am intins o foaie am presarat scortisoara si zahar, am rulat si am taiat fasii.

Umplutura mea:

Dovleac taiat cubulete, dinstuit in unt si jumatate de pahar de apa. Adaugi zahar dupa gust, zahar vanilat, ghimbir si 2 gutui rase.
Pui umplutura peste aluatul de tarta si ornezi dupa imaginatie. 🙂

placinta5placinta4placinta3placinta2

Dai la cuptor! Enjoy!

Citeste in continuare

CE MAI FAC

Banii, soțul și soția…

Publicat

pe

De

Hello!

Azi vă scriu și oficial, pe site, că am început să scriu cartea pentru părinți ”Simplu și cu suflet”! O carte bazată pe povestea noastră, o poveste care se întinde pe mai bine de 25 de ani! Cartea era planificata de ceva timp, dar se pare că abia acum prinde contur.

Astăzi am hotărât să îți fac o surpriză și să îți ofer un întreg capitol! Azi vorbim despre Cuplu și bani…

bani

——–

Simplu și cu suflet,   Capitolul 7 – Gestionarea banilor în cuplu

 

Banii fac subiectul multor discuții contradictorii, atât în cuplu cât și în relația cu angajatorul, clientul, părinții, copiii sau prietenii.

Nu e un secret că gestionarea banilor în cuplu este una dintre principalele cauze ale divorțurilor din ziua de azi și nu sunt puține.

Oare există un secret legat de banii, în așa fel încât să fie suficienți și să nu creeze discuții interminabile, certuri și nervi? Răspunsul e simplu și trist: NU!

Totuși… sunt multe soluții care aplicate în cuplu, reduc tensiunea legată de bani și duc la echilibru financiar.

Vă spun o poveste…

Am fost norocoși… Nunta noastră a fost în totalitate plătită de părinții noștri, așa că nu am avut niciun stres legat de plata facturilor legate de eveniment. 😉

După nuntă, ca orice cuplu tânăr și la început de drum, am numărat banii primiți în dar… să vedem cât am strâns.

La acea vreme erau mulți. Nu mai contează câți!

Atunci judecam mai mult prin prisma dorințelor, decât prin prisma educației de acasă ( amândoi am crescut în familii care aveau o educație financiară echilibrată, făceau economii, nu se avântau în cheltuieli nejustificate). Totuși… la ce te puteai aștepta, la vremea aceea, acum 25 de ani, de la niște tineri de 25 și 27 de ani, dornici să pornească în viață cât mai ”bine”?

… așa că… ce ne-am gândit? Să cheltuim toți banii pe o super mașină Alpha Romeo.

Nu conta că stăteam într-o garsonieră. Nu conta că Daria urma să se nască peste mai puțin de 6 luni. Nouă ni s-a părut logic și necesar să cheltuim banii pe o mașină ca să facem un upgrade de la un Trabant verde, la un Alpha Romeo!

A fost o decizie luată împreună, dar fără prea multă judecată. Valoarea mașinii a scăzut chiar din momentul în care am luat-o, s-a dovedit a fi un model cu multe defecte de fabricație, dar, până la urmă asta nici nu contează. După un an ne-am dat seama că făcusem o greșeală și ar fi fost mai bine dacă am fi analizat mai mult prioritățile, dacă am fi gândit în perspectivă, dacă am fi luat în considerare veniturile și cheltuielile pentru următoarea perioadă, dacă…, dacă…

Asta e povestea noastră la început de drum, o poveste de demult, dar care, din păcate se aplică și multor cupluri de astăzi.

Fie că suntem tineri sau mai în vârstă, o parte dintre noi suntem cumpărători compulsivi. Mulți  trăiesc de la un salariu la altul,  iau credite care nu pot fi plătite, unii sunt datori vânduți, dar au ultimul tip de celular și haine de firmă.

Pe dinafară toți sunt bucuroși, înăuntru (în cuplu) sunt nervoși!

Cam așa stau lucrurile… tensiuni, certuri, reproșuri, nervi, cuvinte grele, despărțiri, divorțuri.

Ce e de făcut?

Greu de scris capitolul ăsta! Stau în fața laptopului și mă gândesc cum să scriu să nu-mi reproșați: ”ce vii tu și îmi spui despre bani!”… ”ce mai vrei cu sfaturile tale?” … ”parcă tu le știi pe toate!”

Haide să pornim altfel…

Scriu acest capitol în perioada pandemiei din 2020, în luna mai. Suntem de aproape două luni în stare de urgență, blocați în case. Două dintre afaceri ale familiei, un afterschool și un cabinet stomatologic, sunt închise prin ordonanță de urgență. Veniturile noastre active sunt 0! Noroc cu veniturile pasive!

Ce aș face dacă afacerea mea ar fi la început de drum, dacă aș avea un copil mic, dacă aș avea rate la bănci ( pentru casă, mașină, business)?

Am fost, acum 25 de ani, în situația de a renunța la job, ca să stau acasă cu copilul. La un salariu extrem de mic (cam așa era atunci în mass media), ce pretenții financiare să ai de la stat? Darius lucra la 3 cabinete stomatologice, ca angajat. Banii erau puțini!

Am hotărât, cam în aceeași perioadă, să trecem pe cont propriu, la afaceri proprii, un cabinet și o firma de design de site-uri web în 1996… Pe atunci lumea nici nu prea știa ce e aia Internet!

De aici pleacă ceea ce vă voi povesti…

Am fost de la început un cuplu!

Ne consultam în orice decizie financiară.

Am hotărât să punem banii în comun.

Am decis să nu ne întrebăm cine aduce mai mulți bani în casă.

Am decis să facem o listă exactă cu cheltuielile lunare, să știm ce și cât avem de plătit.

Am luat hotărârea împreună să muncim cât de mult putem, în așa fel încât să facem cât mai mulți bani, să facem economii, să avem rezerve financiare, să avem un venit constant. (am avut sprijinul părinților mei care ne-au ajutat foarte mult cu Daria, când era mică, dar asta discutăm în alt capitol).

Amândouă afacerile noastre depindeau de noi, de munca noastră zilnică, nu aveam angajați… așa că și veniturile erau limitate. Nu aveam un câștig lunar garantat.

Afacerea mea mergea greu, lucram mult și banii erau cât să ne acoperim parte din facturi… NICIODATĂ nu am auzit reproșuri legate de încasări sau munca depusă.

Cabinetul lui Darius mergea bine și încet, încet ne intram într-un ritm normal, din punct e vedere financiar.

Am reușit, să ne creem un flux monetar constant datorită faptului că…

Luam decizii împreună.

Analizam atent nevoile.

Cautam cea mai bună varianta preț-calitate, atunci când venea vorba de achiziții.

Prioritizam cheltuielile.

Discutam echilibrat și fără reproșuri.

Nu ne întindeam mai mult decât ne era plapuma.

Dacă apărea o problemă, după furtuna de cuplu (da, am avut și din astea!) eram capabili să ne așezăm și să găsim o soluție, nu întotdeauna ideală, dar suficientă.

Și, când tocmai ne-am stabilizat financiar, a venit criza din 2008. Cabinetul avea tot mai puțini pacienți, afacerea mea nu mai dădea randament, chiar dacă în ultimii ani începusem să activez și în domeniul imobiliar, tocmai ne mutaserâm la casă, în afara orașului și aveam mai multe cheltuieli.

Bani mai puțini, cheltuieli mai mari… Sursă clară de tensiuni în cuplu. Nici noi nu am scăpat de ele. Conturile noastre cu rezerve financiare se micsorau văzând cu ochii… Tensiuni…

Am trecut până la urmă și peste asta. Am reușit pentru că eram un cuplu și ne bazam unul pe celălalt, am știut să ne susținem reciproc, să ne adaptăm și să facem față greutăților. Despre adaptabilitate și susținere reciprocă vorbim pe-ndelete în următoarele capitole.

Acum situația e cu totul alta! De-a lungul anilor am clădit lucruri împreună. Am creat surse de venit activ și pasiv. Am învățat lecții împreună, am transmis mai departe învățăminte copilului nostru. Am învățat din greșeli și suntem extrem de aproape de independența financiară la care tânjim cu toții. A fost nevoie de amândoi în această ecuație, trup, suflet și minte!

Nu am fost perfecți, nici acum nu suntem, dar ne respectăm, luăm decizii împreună, ne străduim să vedem lucrurile și din papucii celuilalt, analizăm, renunțăm la reproșuri și găsim soluții… până la urmă de asta suntem un cuplu!

P.S. În momentul în care scriu acest capitol, în pandemie, departe de copiii cu care lucrez zilnic, îmi dau seama că atunci când vine vorba ”afacerea mea”, de afterschool, nu banii sunt motorul, ei vin și sunt bineveniți, evident, ci relația cu ștrumfii aștia mici, care îmi umplu ziua de energie!

Până la urmă viața, afacerea, relația cu banii ar trebui să fie legațe de pasiune și bucurie! Hai că mă opresc, am devenit prea emotivă!

————————

Dacă vrei să afli mai multe despre carte, dacă vrei să citești părți din capitolele scrise până acum, daca vrei să afli când se lansează, poti afla cu un click AICI!

Citeste in continuare

ABONEAZA-TE LA NEWSLETTER-UL MEU

Newsletterul meu contine informatii, promotii si reduceri de preturi pe care nu le vei gasi altundeva. Aboneaza-te pentru a beneficia de ele, completand adresa ta de email in caseta de mai jos!

Adresa ta de email e in siguranta la mine ;)

Articole recente

Preocuparile mele

Copyright © 2020 Simona Hupov