Tort “Betia gusturilor”

Dec 26th, 2012 | By | Category: CE MAI FAC, IN BUCATARIA MEA

Anul acesta de Craciun am hotarat sa las traditia familie deoparte si sa incerc ceva nou…

Nimic drastic, doar ca am inlocuit torturile cu creme cu unt, cu un tort cu creme usoare si fine cu arome de vanilie si ciocolata.

Tortul in cauza a avut un succes de necontestat cu toate ca a concurat, pe masa de Craciun, cu cozonaci,  cu un tort de ness, baigli cu mac si nuca si prajitura “Japoneza”.

Numele dat acestui tort, a carui reteta am “inventat-o” din mers, se numeste : “Betia gusturilor”!

Tort “Betia Gusturilor”

Ingrediente

un cozonac cu nuca de 800 de grame
un borcan de dulceata de caise
fructe confiate maruntite ( caise, piersici, ananas, pere)
frisca 500 ml
crema de cremsnit
glazura ( ce gust vreti)
ciocolata amaruie 500 grame ( pentru crema de ciocolata)

Reteta pentru crema de ciocolata

Fierbeti 250 ml de frisca pana da in clocot,  apoi luati oala de pe foc. Adaugati ciocolata menaj taiata in bucatele ( 500 geame), lasati sa se topeasca 1-2 minute, apoi amestecati pana la omogenizare.

Daca va ramane crema puteti face bomboane fine! Reteta aici.

Intr-un bol mare se pune folie alimentara. In interiorul bolului se cladesc feliile de cozonac. Cand este tapetat tot bolul, se insiropeaza cozonacul cu coniac. Se unge interiorul tortului cu dulceata de caise si se presara bucatele de fructe confiate.
Se toarna crema de cremsnit ( puteti folosi si crema la plic – dar nu e sanatos!) pe care in prealabil o amestecati cu frisca batuta ( 250 de ml ). Se umple vasul un pic mai mult de jumatate.
Deasupra se presara fructele confiate, care cu o lingura se afunda putin in crema.

Deasupra se toarna crema de ciocolata ( ganash), vezi reteta mai sus, se pun felii de portocale si se acopera tortul cu felii de cozonac. Se acopera tortul cu restul de folie, se pune deasupra o farfurie, presand bine, si se da la frigider pana a doua zi.

A doua zi se desface folia alimentara si se rastoarna tortul pe un platou. Se orneaza dupa gust!

Tortul e un deliciu. Aromele de fructe, vanilie, ciocolata si coniac se intrepatrund – rezultatul fiind EXCELENT!

Pofta maxima!

Mai jos ai reteta in imagini!

Leave a Comment