Familie, pasiune, afaceri, … eu!
Au trecut multi ani de cand am incetat sa mai scriu rezolutii, sau sa planuiesc cu strictete anul ce urmeaza. Viata mi-a aratat ca planurile au rolul de a face Universul sa zambeasca si ca… proverbul acela cu “Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ” contine un mare adevar.
Sa nu credeti ca nu fac planuri si las totul in voia sortii… nici pe departe, dar am invatat sa iau lucrurile asa cum sunt, sa profit de orice oportunitate care apare ( si care evident…. nu era in plan!), sa ma adaptez, sa schimb directia pe parcurs, sa am curaj si sa ma bucur de ce am realizat, in loc sa plang ca nu am bifat ce era in plan!
De felul meu sunt foarte deschisa, pozitiva si optimista, iar asta ma ajuta foarte mult in tot ceea ce fac si mai ales in modul in care interactionez cu cei din jurul meu.
Hai sa va spun povestea lui 2021… asa lucrurile vor fi mai clare!
2021 i-a urmat lui 2020, anul in care toata lumea s-a intors cu susul in jos. Am incheiat 2020, culegand doar lucrurile pozitive: aveam familia aproape, am reusit sa continui activitatea cu copiii de la afterschool dupa perioada de interzicere a activitatii, eram toti sanatosi…
Am dat uitarii faptul ca nu am facut tabere cu copiii, ca doua luni de zile afterschoolul si cabinetul stomatologic al lui Darius au fost inchise, deci doua dintre sursele noastre de venit erau 0, ca nu am plecat la Daria in Anglia cum o faceam de obicei, la cel putin 2 luni…
Primul gand din 2021 a fost acela ca va fi anul in care lucrurile vor intra in normal, dar planuri clare am refuzat sa fac!
Aveam o linie a ceea ce as vrea, dar am zis ca le iau asa cum vin! 🙂
Si bine am facut…
Anul 2021 a fost unul foarte bun din toate punctele de vedere, desi unii poate ar spune ca nu e chiar asa! Da, nu m-am plictisit!
Pe plan personal…
Inceputul anului m-a ajutat sa iau o decizie radicala in ceea ce priveste corpul meu si sanatatea mea!
Am inceput un stil de viata bazat pe o dieta echilibrata, fac mai multa miscare si am reusit sa scad 17 kg in greutate.
Tot legat de sanatatea mea, luna august a fost una magica, in care am trecut foarte usor printr-o operatie destul de grea, care a fost necesara preventiv si care dupa varsta de 50 de ani nu mai e un capat de tara pentru o femeie.
Consider ca a fost una dintre cele mai bune decizii ale anului 2021, chiar daca NU era in plan.
M-a ajutat mult optimismul, starea de sanatate buna, un medic extraordinar si … in cea mai mare masura un sot minunat, care mi-a fost alaturi.
Luna octombrie a fost luna in care l-am intalnit pe COVID! Nici asta NU era in plan! 🙂 A fost scurt si cuprinzator! 14 zile de izolare, din care primele doua cu putina febra, si in rest… vreo 10 zile fara gust si miros. Sunt recunoscatoare celor doua doze de vaccin de la inceputul anului si.. ma bazez pe nenumaratii anticorpi rezultati dupa scurta mea relatie cu virusul. 🙂
Pe plan familial…
Anul 2021 a fost unul in care am inceput din nou sa calatorim mai mult ca in 2020, am reusit sa ne intalnim mai des cu Daria, care e in Anglia, nu chiar asa de des ca inainte de pandemie… dar e un nou inceput. Ne bucuram de orice moment impreuna si refuzam sa ne plangem ca suntem despartiti de mii de kilometri!
Suntem impreuna si acum, in momentul in care scriu acest articol si traim fiecare clipa cu bucurie!
Nu pot spune ca e usor sa fim departe unii de altii, dar viata e despre visele fiecaruia, despre respectarea deciziilor fiecaruia si despre a fi cat mai fericit cu viata pe care o ai!
 Pe plan profesional… anul 2021 a fost unul foarte bun!
In luna mai a aparut pe piata primul meu boardgame, jocul SPUNE-MI!, joc ce face parte din seria EQUILIBRIUM GAMES. jocul era in lucru inca din 2020 si ERA in plan sa fie gata in 2021.
Luna august a fost luna in care am reusit sa reiau sirul de tabere EQUILIBRIUM, desi la inceputul anului NU voiam sa planific nimic din cauza incertitudinii date de pandemie. Mi-a ramas totusi speranta ca … poate scapam si vom face tebere!
Tabara a fost un succes, am avut parte de 50 de copii minunati, o locatie de vis pe Valea Avrigului, o echipa minunata, o prietena iubita alaturi… calarie si engleza… deci 100% succes!
Luna septembrie a materializat ceva ce ERA in plan… al doilea afterschool marca EQUILIBRIUM!
Stiti ca sunt mai bine de 19 ani de cand ma implic in educatia copiilor si a parintilor. Mi-am dat seama ca doar bazandu-ma pe ceea ce fac eu pot aduce o schimbare in viata copiilor… asa ca mi-am dorit sa pot aduce metoda de educatie EQUILIBRIUM in viata copiilor din jurul meu.
Acum, alaturi de echipa mea, Larisa, Tamara, Larisa Junior, Andreea si Marina, alaturi de 50 de copii minunati putem implementa educatia pozitiva, bazata pe comunicarea nonviolenta, pe crearea abilitatilor de viata si a constientizarii propriei valori, educatie bazata pe asertivitate, empatie si mai ales pe a vedea partea buna a fiecaruia.
Tot luna septembrie a fost cea in care am facut echipa cu sotul meu, Darius si l-am sustinut in proiectul lui de suflet Festivalul de film The Galactic Imaginarium. Festivalul a fost foarte bine primit de participanti, competitori si invitati. Ne-am bucurat enorm sa ii avem alaturi de noi pe Miltos Yerolemou, actor ce a jucat in STAR WARS si GAME OF THRONES si pe Irina Margareta Nistor doamna de al carei nume este legat tot ce inseamna film in Romania.
Festivalul a facut parte din plan!
ANUL 2021 a venit cu ceva ce nu ma asteptam… cu idei si oportunitati pe care le-am prins din zbor si am hotarat sa le materializam cat mai curand… FACE parte din plan un proiect minunat care va fi dedicat voua, celor care ne sunteti si ne veti fi alaturi, celor care iubiti CIOCOLATA, CAFEAUA BUNA, CARTILE, FILMELE, MUZICA si cultura in general.
Inca nu sunt pregatita sa povestesc mai mult… dar va asigur ca eu si Darius, punem tot sufletul nostru in acest proiect si va fi unul pe gustul vostru!
Idei mai am… dorinte de asemenea… vedem cu ce surprize vine 2022!
Pana la urmatoarea poveste… ramaneti veseli, vedeti lucrurile bune din jurul vostru, apreciati ce aveti si nu plangeti dupa ce nu aveti si traiti fiecare zi cu bucurie!
Sa aveti un an 2022 asa cum vi-l doriti!
Love!
Simo
4 Comments