E atat de trist…

Dupa cum stiti, nu mai uit la televizor decat extrem de rar, totusi am urmarit trista incidentul din tabara de olimpici de la Busteni.

Sunt mama, in primul rand si pot doar sa imi imaginez ce este in sufletul parintilor fetitei decedate. Gandul meu se indreapta catre ei si pot doar sa sper ca fetita se afla acum printre ingeri.

In acelasi timp sunt si organizator de tabere si stiu ce responsabilitate apasa pe umerii mei, atunci cand plec la drum cu copiii. In acele zile sunt mama tuturor si trebuie sa am grija de toti si de fiecare in parte. Gandul meu se indreapta si spre acel om, organizator al taberei, care acum duce o povara greu de suportat.

Nu imi plac speculatiile presei. Nu imi place tevatura care s-a facut in acest caz. Nu imi plac exagerarile. Nu imi place deloc ce s-a intamplat!

Am stat si am analizat fiecare informatie pe care am cules-o. Am despicat firul intr-o mie de parti. Am hotarat sa nu aduc in discutie acest eveniment, apoi am revenit asupra deciziei mele. Imi trec prin minte crampeie din ceea ce s-a intamplat si consider ca pot scrie anumite lucruri din care toti sa avem de invatat.

Un lucru se intampla atunci cand mai multi factori se aduna la un loc. Nu se intampla nimic asa la voia intamplarii. Analizand cele intamplate:

– in tabara s-a consumat alcool

– un copil de 13 ani s-a indragostit si a fost nefericit in dragoste

– un copil de 13 ani s-a imbatat

– nu au existat suficienti supraveghetori

– un copil a cazut pe geam

– un copil a fost incuiat in camera

Un copil extraordinar A MURIT!

Nu stiu daca pot scrie mai departe…. imi tremura mainile si acum cand scriu… Totusi analizez…

Copiii au fost cazati intr-o locatie din jurul careia nu se puteau cumpara bauturi alcoolice. Copiii au adus bauturile de acasa!!! Nu se stie care dintre ei a facut-o. Un copil nu are nevoie de prea mult alcool ca sa se imbete…

Nu am nici un drept sa judec sau sa acuz, dar ma intreb:

De ce la varsta preadolescentei sau adolescentei copilului,  un parinte nu controleaza bagajul copilului sau? 

De ce organizatorul nu are o regula clara asupra consumului de alcool in cadrul taberei? Sau poate are, dar nu a fost bine aplicata?

La varsta adolescentei dragostea este un lucru minunat cu bune si cu rele.

Cat de tragica trebuie sa fi fost situatia ca cei implicati sa “se imbete” de nefericire?

Ce se ascunde in spatele acestei nefericiri?

Ce apasa pe umerii unui copil atat de emotiv?

O tabara este facuta pentru relaxare, pentru a avea experiente noi, experiente pozitive. Atat adultii cat si copiii ar trebui sa se simta bine.

Cum au ajuns sa se incuie in camere?

Unde erau ceilalti colegi?

Ce faceau noaptea?

Unde sunt regulile?

Sunt intrebari la care nu pot si nu vreau sa raspund, dar sunt intrebari pe care mi le pun, ca mama, dar si ca organizator de tabere.

Mi-au trecut prin mana sute de copii in taberele pe care le organizez. Stiu ce inseamna pentru ei libertatea si cat de important este sa fie in tabara, liberi de constrageri, dar asta nu ne impiedica pe noi organizatorii si pe ei, sa respectam cateva reguli clare si simple.

Stiu ca sunt copii teribilisti care inainte de a pleca de acasa strang bani pentru ca sa cumpere bautura… sa aiba in tabara. Stiu si, ca organizator, actionez ca atare. Parintii sunt pusi in garda, stiu si ei ce au de facut.

Niciodata nu plec cu mai mult de 8 copii la un adult supraveghetor. Este important sa-i poti avea pe fiecare sub ochi, chiar si de la distanta. Nu trebuie sa te bagi “in sufletul lor” si sa-i sufoci, trebuie doar sa ai un ochi patrunzator si prezent.

Regulile au rolul lor si trebuie respectate.

Siguranta este importanta.

Am avut pe mana copii neastamparati. Au invata sa respecte regulile pentru ca toti sa ne simtim bine.

“Eu vara nu dorm”… E important sa stii unde sunt si ce fac tinerii pe timpul noptii. Exista metode prin care sa le dai libertate, sa-i lasi “sa chefuiasa”, sa fie impreuna… dar si aici exista reguli si adulti in garda.

Daca parintii ar fi fost mai vigilenti… Daca supraveghetorii ar fi fost mai activi…. daca regulile ar fi fost respectate…. daca fiecare copil ar avea incredere in fortele proprii si nu ar claca la primul “insucces”…daca nu ar fi fost si un gram de ghinion…. daca, daca, daca…. poate situatia ar fi fost alta!

Copiii sunt minunati, sunt extraordinari si e normal ca vor sa creasca. Noi parintii si adultii cu care interactioneaza suntem acolo sa-i ajutam sa creasca frumos. Trebuie sa avem ochii deschisi si mintea limpede , sa-i iubim si sa-i certam, sa le dam libertate si sa-i tinem sub control.

Suntem aici pentru ei si pentru noi!