PARENTING

Simulari, stimulari si alte cele…

Publicat

pe

Plin Facebookul azi de martisoare, urari, primavara si voie buna! Super… doar a venit primavara! De simularile pentru BAC nu zice nimeni nimic. Ele conteaza doar pentru cei implicati, nu?

Stai sa treaca vreo doua zile si va fi plin Facebookul de perlele de la simulari.  Atunci va interesa pe toata lumea! Atat! Perle si concluzii! Concluzii legate de cat de prosti sunt elevii din scolile romanesti, cat de superficiali si nepregatiti. Cat de incapabili sunt profesorii care le predau sau cat de tampiti sunt cei care au facut subiectele. Fiecare dintre noi are cate o parere. Fiecare dintre noi ar fi facut mai bine.

S-a gandit cineva sa vada simularile astea si  ca altceva decat o buna ocazie de a critica pe altii?


foto by Stuart Miles

S-a gandit vreun parinte al carui copil vine de la simulare cu o nota mare sa-i spuna: “Bravo! E bine ca ai stiut, inseamna ca esti pe drumul cel bun. Ai invatat. Mai ai trei luni si scapi. Vei avea un rezultat excelent, daca in timpul ramas vei continua sa inveti. Nu mai ai mult! Stiu ca poti! Eu sunt aici sa te ajut si sa te sustin! Succes si felicitari inca o data!”?

S-a gandit vreun parinte al carui copil vine de la simulari cu o nota mica, in loc de tipete, urlete, mustrari, acuzatii, sa spuna altceva. De exemplu: “Asta e rezultatul faptului ca te-ai culcat pe o ureche. Mai ai trei luni, sunt sigur ca daca tragi tare vei reusi sa iti imbunatatesti nota. Mai sunt doar trei luni, dar ai timp! Am incredere in tine! Stiu ca voi adolescentii nu mai ascultati de noi, astia expirati, la fel cum stiu ca esti suficient de inteligent incat sa inveti din greseala ta, dupa ce ai dat cu capul. Vei reusi! Pune-te pe treaba! Voi fi alaturi de tine daca ai nevoie! Cu ce te pot ajuta?

Dragi parinti, sa stiti ca de multe ori, rezultatele copiilor vostri va sunt datorate intr-o oarecare masura si voua. Bucurati-va sau intristati-va, dar asta e adevarul!

Ati facut tot ce va sta in putinta sa-i ajutati?
Ati fost alaturi de ai atunci cand au fost deprimati sau tristi?Ati fost langa ei atunci cand au fost veseli si fericiti?
Ati incercat sa treceti de scutul antiatomic cu care s-au baricadat adolescentii vostri si sa aflati cu ce ii puteti ajuta? Nimeni nu stie, dar parintii au puterea, ascunsa in ei, e adevarat, de a sparge orice scut antiatomic. Stiati asta? FOLOSITI CUMVA PUTEREA ASTA!!!!

Banii de ore, nu ajuta 100%. Profesorii nu ajuta 100%.

Voi puteti stimula, prin atitudine, capacitatea adolescentului de a se ajuta singur. Asta ajuta 100%!!!!

Succes, dragi adolescenti! Va doresc sa aveti parinti minunati!

Click pentru a comenta

Copyright © 2020 Simona Hupov