Paradoxul lui “Ma plictisesc!”

Paradoxul lui “Ma plictisesc!” sau De ce ar trebui lasati copiii sa se joace singuri!

Intr-un loc plin de jucarii, intr-un loc de joaca, plin de copii, intr-o zi superba de toamna… vine cate un copil si spune: ” Mama eu ma plictisesc!”

E un paradox, nu? Copii, jucarii, aer liber, timp frumos… asta nu inseamna nicidecum PLICTISEALA!

Vreti sa stiti de ce am ajuns aici? Va pot spune parerea mea. S-ar putea sa am sau sa nu am dreptate… voi doar trebuie sa analizati!

Copiii nostri nu mai stiu sa se joace singuri, fara ghidaj. Copiii sunt invatati sa se joace organizat, intr-un context in care exista un adult coordonator.

Copiii sunt obisnuiti sa se joace singuri… doar pe telefon. ( Mor cand ii vad, la masa in restaurant, in cosul de la Kaufland, in masina, in statia de autobuz.)

Copiii nostri au TOT! A aparut ceva, primesc! Minunea tine doua zile… apoi se plictisesc! (Stati linistiti! Nimic nu e pierdut! Si eu am fost o astfel de mama, dar am invatat la timp din greselile mele!)
Azi nu mai exista… Poate vei primi de Craciun! Lasa ca de ziua ta!
Azi exista… Vrei? OK! Acum primesti!

Rar copiii sunt invatati:
– sa respecte reguli,
– sa accepte infrangeri,
– sa constientizeze ca uneori sunt altii mai buni
– ca orice actiune a lor are consecinte
– ca nu totul li se cuvine
– ca nu obtii intotdeauna ce vrei

Toate aceste lucruri, copiii le pot invata foarte usor daca sunt lasati sa se joace singuri, sa rada, sa planga, sa vada ca sunt unii mai puternici, altii mai slabi, sa invete ca nu toata lumea se invarte in jurul lor, ca lumea e a tuturor copiilor si fiecare are dreptul la castig, atentie, premii, laude.

Daca se joaca singuri, fara un adult care face regulile si ii organizeaza, invata ca regulile sunt pentru toti, ca daca nu le respecti vei fi dat afara, ca a trisa nu e o solutie, ca respectul fata de ceilalti e important, ca la joc nu te lasa nimeni sa castigi si castigi doar daca meriti sau ai avut noroc.

Atunci cand se joaca singuri invata ca actiunea lor are un raspuns instantaneu. “Pedeapsa” vine imediat. Copiii sunt obiectivi, raspund imediat si penalizeaza rapid.

Noi nu traim intr-o lume roz, plina de puf, in care toate lucrurile se aranjeaza in asa fel incat sa ne fie bine.

Noi traim intr-o lume care se adapteaza felului nostru de a fi. Ce dam aia primim! Asta e o lectie pe care copiii trebuie sa o invete de mici, oricat de dura ar parea si oricat de mult am vrea noi, parintii, sa ii protejam.

Daca noi, ca parinti le dam tot, protectie, “salvarea de la greu”, “castigul imediat”, “solutia perfecta”, “totul pe tava”… rezultatul va fi: “Vreau tot, acum!” sau “Ma plictisesc, FA ceva!”

Copiii vor creste cu ideea ca cineva va face in asa fel incat sa le fie bine, ca va exista tot timpul cineva sa le rezolve problemele. Vor astepta, in fiecare moment, ca cineva sa faca un giumbusliuc si sa ii scoata din plictiseala.

Viata nu e despre asta! Viata de copil e despre experiente, despre certuri, despre lacrimi, despre bube la genunchi, despre rasete cu prietenii, despre legaturi, despre ajutor, respect, despre a da si a primi.

Lasati copiii sa se joace!
Lasati-i sa-si stabileasca regulile!
Lasati-i sa fie egoisti si sa invete consecintele!
Lasati-i sa invete ca o plama nu e rasplatita cu un pupic!

Asta e cea mai simpla lectie pe care le-o puteti oferi! Cand vor fi mai mari, vor veni altele mai grele!

Pupici tuturor!