Eu nu ma supar foarte usor, pot spune ca nu ma prea supar in general, dar… cineva a reusit sa ma enerveze. De ce?
Pentru ca acel cineva, parinte de altfel, a fost picatura care a umplut paharul. Am auzit de multe ori expresia: Lasa, Simona ca la noi in familie nu va fi asa! Azi intr-o discutie cat se poate de degajata mi s-a spus intr-un anumit context : Asta nu mi se va intampla mie sau copilului meu, NICIODATA! De ce sa laud copilul, el trebuie sa stie de frica si de reguli. Nu trebuie rasfatat, nu trebuie incurajat, trebuie doar sa respecte ce i se spune si cu siguranta nu va face niciodata prostii. Eu asa imi cresc copilul si nu am nevoie de sfaturile altora. Nu am mai rezistat si… m-am suparat sau m-am enervat sau m-am simtit neputincioasa!
Sunt tot mai hotarata sa sustin cat mai multe seminarii pentru parinti, sa schimb mentalitati invechite, sa aduc copilul pe primul plan, sa-i invat pe parinti sa-si ajute copilul sa-si atinga visele, nu sa-l opreasca din zbor.
Lasand la o parte faptul ca tanarul in cauza este deosebit de destept si ca poate mai devreme sau mai tarziu va scapa de sub “tirania” parintilor, unde duce o astfel de judecata?
Stiti ce va rezulta de aici: Un copil cu o stima de sine scazuta, un copil fara vise, un copil trist, fara perspective, un copil inhibat, un copil care la un moment dat va rabufni si nu in cel mai bun mod posibil si de aici se va ajunge la un adult violent, frustrat care isi va trata familia in acelasi mod.