CE MAI FAC

Gata cozonacii…

Publicat

pe

Tocmai am scos din cuptor cozonacii. Sunt rumeniti, aburinzi si… cu siguranta buni la gust!

Am facut o reteta… combinata, inventata si… cu risc crescut de nereusita 🙂 🙂 🙂 Totusi… pe masura ce aluatul prindea forma, riscul a scazut, iar la final mi-am dat seama ca riscul a fost “0”.

Va dau reteta, nu va tin prea mult in suspans…

Cozonac bun

7 galbenuse
7 linguri de zahar (poti pune mai mult daca vrei sa fie mai dulce)
esenta de vanilie sau zahar vanilat dupa gust
zeama de la o lamaie
1 kg de faina
40 grame de drojdie “vie”
500 ml lapte caldut

umplutura 1

4 albuse
4 linguri de zahar
250 grame nuca macinata
esenta de rom

umplutura 2

stafide
papaya confiat
sau orice altceva iti trece prin minte

Mod de preparare:

Pui drojdia sfaramata intr-un bol cu o lingura de zahar si un pic de lapte caldut. Lasi sa cresca. Pana creste, bati spuma galbenusurile cu zaharul, esenta de vanilie si zeama de lamaie.

Pui 800 grame faina intr-un vas mare, adaugi spuma de oua, laptele si drojdia crescuta. Incepi sa framanti aluatul, daca iese prea moale mai adaugi faina, probabil pana pe la 900 de grame.

Aluatul trebuie sa se desprinda de vas, sa aiba consistenta unei plasteline mai moi si sa nu se mai lipeasca de maini. Il bati vreo 30 de minute, apoi il acoperi cu o carpa curata si il lasi la crescut intr-un loc caldut.

Dupa ce a crescut il pui pe masa de lucru si il imparti in doua. Eu am l-am impartit in 3 pentru ca nu am avut decat o tava mare si doua mici :).

Faci umplutura 1. Bati alubusele , adaugi zaharul si romul si apoi adaugi nuca macinata.

Aluatul pentru cozonacul  cu nuca il imparti in doua, fiecare bucata o intinzi si pui pe ea jumatate din cantitatea de umplutura, apoi rulezi. La fel procedezi si cu cea de a doua parte. Cand sunt gata cele doua suluri, le impletesti si le pui in tava.

Pentru cozonacul cu fructe confiate eu am intins o singura foaie, am presarat pe ea stafidele si papaya, am rulat, am facut o spirala din rulou si am pus-o in vasul rotund.

Cozonacii astfel preparati ii lasi sa creasca in tava, apoi ii ungi cu galbenus de ou si ii dai la cuptor.

ATENTIE!

Iti recomand sa pui in tava hartie cerata inainte de a pune cozonacii, altfel risti sa nu ii poti scoate frumos ( eu am patit-o :)… cu cel mic – nu se vede in poza… )

Spor in toate si POFTA BUNA!

Click pentru a comenta

Copyright © 2020 Simona Hupov