PARENTING

Suflet, copii, educatie si sentimentul “acasa”

Publicat

pe

E vacanta si am timp sa gandesc. 🙂 🙂 🙂

Daca gandesc bine sau nu asta ramane de vazut. 🙂

Oare de ce e important oare sa ai sentimentul acesta de a te simti acasa?

De ce “acasa” e bine?

Ce ofera “acasa”?

De ce pentru mine “acasa” e ce vreau eu sa ofer copiilor Equilibrium?

Exista multe nevoi pe care fiecare dintre noi trebuie sa ni le indeplinim, fie ca suntem copii sau adulti. Atunci cand sunt indeplinite ne simtim bine, fericiti, linistiti, productivi, calmi si binevoitori.

Nevoia de a apartine unui grup. Nevoia de recunostere a valorii.  Nevoia de securitate. Acestea sunt doar cateva, dar sunt importante.

Aceste trei nevoi sunt sau ar trebui sa fie indeplinite de familie, ar trebui sa faca parte din sentimentul de “acasa”.

Nu vreau sa vorbesc despre adulti. Ei sunt capabili sa strice toate astea, de multe ori NU reusesc sa gasesca sentimentul de acasa nici daca sunt ajutati… asa ca, voi povesti despre copii.

De cand am deschis afterschoolul am avut sentimentul ca toti copiii care imi trec pragul sunt parte din familia mea, ca atunci cand vin de la scoala, ei vin “acasa”. Un acasa, altfel. Un acasa, BEFOREACASA.

Cred, e o parere personala, ca asta e cea mai buna abordare atunci cand vine vorba de educatia copiilor in afara casei, SA LE CREAM CAT MAI MULT TIMP ATMOSFERA DE “ACASA”.

Sa le oferim cat mai mult timp sentimentul ca NU sunt “inregimentati”, constransi de sali standardizate, banci incomode, educatori inchistati si rigizi, reguli absurde si concurenta dusa la extrem.

Sa le punem la dispozitie o atomosfera calda, spatii luminoase, perne pufoase, locuri de joaca vesele si colorate. 🙂

Sa le oferim sentimentul ca:

– sunt liberi,

– se joaca,

– respecta reguli de bun simt,

– lucreaza intr-o atmosfera calda si prietenoasa,

– au alaturi adulti veseli si calzi,

– invata lucruri interesante,

– invata jucandu-se,

– ajuta,

– sunt capabili sa indeplineasca sarcini

sunt indreptatiti sa greseasca FARA a fi pedespsiti

– greseala e ceva din ce inveti, NU un motiv de pedeapsa

au prieteni copii si adulti

– fac parte dintr-un trib 🙂

ca sunt in concurenta DOAR cu ei insisi

– ca pot fi tot mai buni in fiecare zi

Cred cu tarie ca acasa este locul unde toate aceste lucruri se intampla. Parintii sunt cei care ofera copiilor toate aceste trairi, chiar daca si dascalii cu suflet o fac.

Cred cu tarie ca de aceea am ales sa fiu “Mama de copil Equilibrium” sau Mama Strumf, cum imi place mie sa spun.

Cred ca orice copil care ne trece pragul si sta cu noi 6 ore pe zi trebuie sa fie pozitiv, fericit, implinit, calm si vesel.

Cred cu tarie ca orice copil poate trece peste tristete atunci cand are prieteni. Poate trece peste esec atunci cand are sentimentul ca a invatat ceva din el. Poate trece peste idea de greu atunci cand face lucrurile grele in joaca. Poate respecta reguli daca le intelege si adultii din jur le respecta si ei.

Cred in copiii astia minunati!

Cred in Andreea, Moni si Darius, strumfii astia mari care sunt atat de fani si sunt alaturi de mine in povestea Equilibrium!

Cred in EDUCATIA POZITIVA!

Cred in parintii care stiu sa fie parinti si sa-si sustina copilul in ceea ce face!

Va doresc an scolar incredibil, plin de cunoastere, bucurie si oameni faini in jurul vostru!

Dragii mei strumfi, va astept cu mare nerabdare, ACASA!

Mama Strumf

Click pentru a comenta

Copyright © 2020 Simona Hupov