IN PRESA

Despre noi…

Publicat

pe

Lecţia de comunicare a fost predată celor mai micuţi elevi prin jocuri interactive

Olivia Tulbure

Câtiva copii timisoreni au facut un training cu specialisti în domeniu, care au declarat ca micutii au fost mai receptivi decât adultii. Elevii timisoreni au avut ocazia sa învete tehnici de comunicare la primul curs de acest gen dedicat lor.

Gesturile non verbale nu mai sunt un secret pentru 16 elevi din Timisoara, care au învatat prin jocuri cum sa-si spuna opiniile, dar si cum sa abordeze anumite discutii delicate cu parintii, profesorii sau chiar colegi de-ai lor.

„Daca as vrea ca mama sa îmi cumpere o jucarie, nu mai spun doar ca vreau, spun «Mami, te rog, daca ai bani, as vrea si eu jucaria asta». Stiu ca trebuie sa ma comport frumos cu ea pentru ca ea m-a învatat toate lucrurile pe care le stiu”, a spus Mara Tatar, eleva în clasa a III-a la Colegiul National Banatean.
Cursul a durat doua zile si a avut loc la Scoala Generala numarul 19. „Au fost foarte receptivi si foarte sinceri. Am lucrat mai bine cu ei decât cu grupuri de adulti”, a spus Simona Hupov, trainer.

Antrenamente pentru taria de caracter

Olivia Tulbure

Rasfatati, timizi sau orgoliosi, copiii pot fi antrenati prin cursuri de dezvoltare personala. Cei mici învata sa socializeze, sa fie respectuosi si deschisi în cadrul unor cursuri speciale cu asa-numiti „antrenori ai mintii“.

Calul nu este doar un animal nobil, poate fi un bun prieten. Si în orice caz poate ajuta un copil sa învete sa îsi faca prieteni. Este doar unul dintre principiile la baza conceptului de dezvoltare personala pentru copii, noua metoda la care recurg multi parinti pentru a-si face copiii mai sociabili.

La manejul din Timisoara, micutii au ocazia sa învete si sa faca lucruri pentru prima data. Trainerii le pun cai la dispozitie, iar de sus, lucrurile se vad altfel. Simplul act de a se catara în spinarea animalulului îi ajuta pe multi sa-si învinga teama.

Prietenia si respectul

„Cursul «Am prieteni si îi respect» îi ajuta pe copii sa aiba încredere în sine, sa fie mai curajosi si mai motivati. Are un mare succes pentru ca lucram cu cai, iar copiii sunt încantati”, spune unul dintre antrenori, Simona Hupov, reprezentanta Asociatiei pentru Educatie Complementara.

„Cursurile le dezvolta personalitatea si îi ajuta sa reuseasca pe viitor în orice domeniu”, pledeaza Simona Hupov, potrivit careia un cel mai important avantaj, e poate ca toti copiii învata cum sa interactioneze între ei si cum sa se imprieteneasca.

Stapaneste agresivitatea

„Activitatile ajuta la dezvoltarea abilitatilor sociale si abilitatilor de relationare”, spune antrenoarea. Prin joaca si activitati distractive micutii care participa la acest curs învata tot felul de lucruri, chiar si cum sa vorbeasca fara sa fie agresivi, ceea ce face cursul foarte popular printre parintii ai caror copii manifesta deseori crize de personalitate.

„Activitatile i-au linistit pe copii. Au facut cunostinta cu calul, adica au fost învatati de doamne ca nu esti un bun prieten daca tipi la animal. Copiii au înteles imediat si l-au mangaiat”, spune Cristina Ianculescu, o învatatoare care a mers cu elevii ei la training. „Parintilor li s-a parut interesant cursul si au vrut sa le ofere celor mici un cadou inedit”, completeaza învatatoarea.

Cristina Ianculescu e convinsa ca a observat o schimbare de atitudine la copiii care au participat la curs. „Cu cat au parte de mai multe astfel de activitati, cu atat se pot dezvolta mai bine”, adauga femeia.

Au de unde sa aleaga

Oferta de cursuri de dezvoltare personala este foarte variata. Chiar si pentru cei mai mici exista un curs de educatie financiara dedicat celor de la gradinita. „Cei care vin învata cum sa economiseasca bani, sa stabileasca prioritati, În acest fel înteleg valoarea banilor”, explica Simona Hupov.

Mai mult, prichindeii au sansa sa relationeze, sa uite de frica si de inhibitii în tabara de camaraderie. „Lucram cu ei pe echipe si fiecare trebuie sa aiba grija de colegul lui, asa învata respectul fata de prieteni. Îi lasam sa traga cu arcul, dar le explicam ca violenta nu îi face mai deosebiti”, spune Simona Hupov.

Tabere de camaraderie pentru copiii care vor să devină responsabili în societate

Olivia Tulbure

Cursurile de dezvoltare personală pentru copii sunt cea mai noua metodă prin care micuţii timişorenilor îşi pot modela personalitatea şi îşi pot întări caracterul. Orice părinte care vrea ca prichindelul lui să fie deschis, comunicativ, sociabil şi respectuos îl poate trimite în tabere de camaraderie.

„Cursul «Am prieteni şi îi respect» îi ajută pe cei mici să aibă încredere în sine, să fie mai curajoşi şi mai motivaţi. Este ca un fel de teambuilding şi are un mare succes pentru că lucrăm cu caii şi copiii sunt încântaţi”, a spus Simona Hupov, reprezentanta Asociaţiei pentru Educaţie Complementară.

Preţul a patru ore de curs, cu masa inclusă, este de aproximativ 60 de lei. Părinţii care vor ca micuţii lor să îi respecte pe cei din jur şi să nu fie violenţi îi pot trimite în tabăra de camaraderie. „Lucrăm cu ei pe echipe şi fiecare trebuie să aibă grijă de celălalt”, a mai spus Simona Hupov. Acest gen de tabără este dedicat copiilor care au într 12 şi 15 ani şi pentru aproape o săptămână de tabără cu toate cheltuielile incluse timişorenii vor plăti aproximativ 560 de lei.

si… despre noi  (APEC) si partenerii nostri  de la Junior Club

Vacanţa mare la şcoala de joacă pe timp de vară şi tabăra prieteniei

Olivia Tulbure

Junior Club din Timişoara îi salvează pe părinţii ocupaţi în perioada vacanţei mari, cu activităţi interesante pentru micuţi. Programul clubului pe timp de vara coincide cu orele de muncă ale părinţilor, 8.00-18.00, iar comoditatea îi costă 30 de lei pe zi.

Prea puţini părinţi reuşesc să-şi modeleze programul de muncă după programul celor mici şi vacanţa la bunici nu este întodeauna o alternativă. Tocmai de aceea, cluburile private pentru copii au gândit programe de afterschool pentru perioada verii, care să înlocuiască orele întregi de bătut mingea în spatele blocului sau de stat în faţa televizorului.
Junior Club din Timişoara a pus la punct un orar zilnic de activităţi pentru cei mici. „Când eşti la lucru o zi întreagă, nu mai ai timp să te ocupi aşa cum trebuie de copil. Tocmai de aceea, afterschool-ul este un mare ajutor şi o alternativă foarte bună şi pentru perioada verii”, a spus Simona Dorin, de 35 de ani, mama Darianei de 8 ani.

Doar regula prieteniei
Astfel, în fiecare zi de la 8.00 la 18.00 şi chiar mai târziu, la clubul de copii, cei mici se vor juca, vor picta, modela, vor face chiar şi origami. În plus, vor avea parte de petreceri dar şi de sesiuni de cultură generală, vor învăţa limba engleză, dar vor şi dansa. „Trebuie doar să se respecte regula de prietenie. Noi încercăm să păstrăm atmosfera de bine şi de relaxare şi să îi facem pe copii să se adapteze uşor şi să se accepte unii pe alţii”, a spus Cristina Feier, administratorul Junior Club. Pentru a putea beneficia de serviciile clubului părinţii trebuie să plătească aproximativ 30 de lei pe zi.

Tabără de camaraderie
La fel de bine gândite sunt şi taberele de vară în care micuţii învaţă camaraderia şi bunul simţ. „Motto-ul taberei este «Mai apropiaţi ca fraţii». Cei mici vor învăţa noţiuni de supravieţuire, vor face jocuri militare, vor învăţa modalităţi de aprindere a focului, dar şi cum să se orienteze după stele. O să fie distracţie”, a spus Simona Hupov, trainer. Costul unei tabere de cinci zile la Arsenal Park, lângă Orăştie costă aproximativ 560 de lei cu mai toate cheltuielile incluse.

Click pentru a comenta

Copyright © 2020 Simona Hupov