AVANTAJ LA START

10 sfaturi pentru a avea o relaţie de iubire aşa cum ţi-o doreşti

Publicat

pe

Acum 4 ani, acesta trebuia sa fie un articol, dar a ajuns capitol in cartea mea “Mami, vreau un pierce in limba”. Astazi, capitolul de carte devine articol… pentru ca tinerii de azi : “Vor sa aiba dreptate, in loc sa fie fericiti.” 🙂

—————–

Capitolul acesta nu era programat să intre în carte, ci trebuia să fie un articol. Ce m-a făcut totuşi să scris aceste lucruri ca şi un articol în carte  a fost faptul că am întâlnit foarte mulţi tineri şi tinere care nu ştiu să facă faţă unei relaţii sau care nu ştiu cum să se comporte atunci când au o iubită sau un iubit, relaţia ajungând la un moment dat sa se destrame si sa genereze tragedii emotionale maxime.

 

Image courtesy of samuiblue at FreeDigitalPhotos.net

La vârsta adolescenţei încep să apară şi primele sentimente de iubire faţă de persoanele de sex opus. Totul este frumos şi roz până la prima ceartă sau până la primele contradicţii, când nu ştii cum să abordezi problema.

Ţi se pare că eşti trădat, ţi se pare că te-ai înşelat asupra persoanei pe care o iubeşti sau, şi mai rău îţi pare rău pentru pasul pe care l-ai făcut. Este posibil să crezi că relaţia în care eşti implicat nu este cea visată de tine şi vrei să schimbi ceva.

Fiecare dintre noi am trecut la un moment dat printr-un moment asemănător şi am învăţat câte ceva din fiecare cearta cu iubita. Tu eşti poate la prima confruntare şi nu ştii ce să faci.

Hai să vedem de unde a pornit totul sau mai bine zis să începem cu începutul.

Cred că în acest capitol se potriveşte cel mai bine principiul adevăr – dragoste – putere (detalii in Cartea “Mami, vreau un pierce in limba!”).

Dacă vei face încă de la început lucrurile bazându-te pe el vei avea şansele unei relaţii pe gustul tău.

Adevărul este că aţi pornit în această relaţie împreună, având sentimente reciproce unul faţă de celălalt. Aceste sentimente este posibil să fie aceleaşi şi în momentul disputei de azi, totuşi cineva a făcut un pas greşit. Nu a luat în considerate „dragostea” ca parte a principiului de bază.

Dacă aţi ajuns la ceartă, unul dintre voi nu s-a gândit că s-ar putea să-l supere pe celălalt cu acţiunea lui. A fi împreună înseamnă a respecta şi părerea celuilalt.

Dragostea ta faţă de cel cu care eşti într-o relaţie nu se arată doar prin săruturi pasionale şi cuvinte de iubire ci şi prin ceea ce faci.

Unde este puterea în această relaţie? Bună întrebare! Nici intr-un caz într-o relaţie de iubire, puterea nu înseamnă forţă sau obligaţie. Puterea este  aceea care te face să te gândeşti bine la tine, dar şi la iubitul sau iubita ta, atunci când iei o decizie.

Concluzionăm, deci hai să vedem ce ar trebui să faci ( de fapt ce trebuie să faceţi amândoi) pentru ca relaţia voastră să fie una „de vis”:

 

1. Partenerul tău este o persoană deosebită şi unică, ţine cont de acest lucru

2. Respectă-ţi iubitul/iubita, dând dovadă de dragoste faţă de el/ea

3. Lasă egoismul deoparte. Atunci când eşti implicat într-o relaţie nu mai eşti singur

4. Luaţi deciziile împreună, consultându-vă asupra problemelor ce vă privesc pe amândoi

5. Învaţă să faci mici compromisuri, în aşa fel încât amândoi să aveţi de câştigat

6. Nu uita că cea mai bună relaţie ( de iubire, de afaceri) este aceea WIN-WIN, adică în care fiecare are partea lui de câştig

7. Învaţă să „negociezi” cu zâmbetul pe buze. Rezolvaţi dilemele, calm şi nu prin ceartă, ascultând cu atenţie argumentele celuilalt

8. Acceptă-i micile defecte, pentru că şi el/ea ţi le acceptă (aici sunt micile compromisuri)

9. Ia deciziile gândindu-te şi la partenerul tău şi implicaţiile asupra voastră

10. Dă ceea ce vrei să primeşti în schimb, iubire, respect, dragoste, înţelegere.

 

Click pentru a comenta

Copyright © 2020 Simona Hupov